Postări

Se afișează postări cu eticheta teoria conspiratiei

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Atentatele din trenul de la Madrid

Imagine
ÎN 11 MARTIE 2004, LA 7:39 DIMINEAŢA mai multe explozii au avut loc în trenurile de navetişti din Madrid. Bombele au ucis 191 de persoane şi au rănit altele 1800. Ca o consecinţă a acestor atentate, partidul conservator aflat la putere, Partido Popular, a pierdut conducerea ţarii. În perioada imediat următoare atacurilor, guvernul spaniol condus de Jose Maria Aznar a susţinut cu fermitate că responsabilitatea atentatelor revine grupului terorist basc ETA, organizaţie care a provocat moartea a peste 800 de persoane în cursul luptelor sale violente pentru afirmare naţională, începând cu sfârşitul anilor ’60. În zilele care au urmat, statul a continuat să îşi afirme convingerea, în ciuda unui volum tot mai mare de probe care sugerau că atentatele teroriste fuseseră executate de militanţi islamici. Acest refuz încăpăţânat de a accepta că vina nu aparţine grupării ETA a fost privită cu ochi foarte răi de către publicul spaniol. Furia a atins un asemenea nivel încât ţara s-a confruntat cu p...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Submarinul nuclear Kursk

Imagine
DEZASTRUL SUBMARINULUI NUCLEAR KURSK , în care au murit 118 oameni, a fost un eveniment larg discutat în presa mondială spre sfârşitul verii 2000, dar cele mai multe articole despre această tragedie puneau accentul pe încercarea eşuată de salvare şi pe poveştile personale ale membrilor echipajului, prinşi sub Marea Barents, închişi într-un mormânt de metal. Dar a fost acest dezastru un simplu accident naval sau există o explicaţie mai funestă pentru ceea ce s-a întâmplat la 20 de metri sub îngheţatele ape ruseşti? Submarinul Oscar de clasa II cu cocă dublă, vechi de cinci ani, făcea parte dintr-o flotă cu 50 de vase de război implicate în exerciţii navale ruseşti în largul coastei de nord a Rusiei. Două explozii masive la bord au avut un efect dezastruos; cauza exploziilor este încă dezbătută aprins. Concluzia oficială a guvernului rus, în 2002, după ridicarea la suprafaţă şi cercetarea epavei, a fost că submarinul Kursk fusese scufundat de o torpilă defectă, dar teoriile despre ceea c...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Dr. Paulescu SAU povestea unui premiu Nobel furat

Imagine
  Istoria o fac şi învingătorii şi învinşii. Deopotrivă. Însă, de scris o scriu numai învingătorii. Bineînţeles potrivit voinţei lor. De câte ori voiesc ei Adevărul?... De câte ori le convine ca acesta să fie aflat?... Ori măcar căutat… Al doilea Război Mondial a schimbat faţa lumii. Şi s-a sfârşit acum mai bine de o jumătate de veac. Ştiţi asta, dragii mei. Dar ştiţi şi cine l-a câştigat? Cine l-a câştigat în fapt? Cine-i realul lui câştigător?... Încă în 1921 Profesorul Doctor Nicolae Constantin Paulescu (1869-1931) descoperă insulina. Substanţa care, an după an, salvează vieţile a milioane şi milioane de suferinzi de diabet. Care îi este brevetată de Ministerul Industriei şi Comerţului la 10 aprilie 1922, sub denumirea de «pancreină». Dar pentru care Banting şi McLeod primesc, în 1924, Premiul Nobel. „La 7-8 luni de la apariţia rezultatelor definitive ale lui N.C. Paulescu în presa ştiinţifică internaţională(;) F.C. Banting şi C.H. Best, lucrând în laboratorul de fiziologie al p...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Asediul de la Waco

Imagine
LA 28 FEBRUARIE 1993 , Biroul pentru Alcool, Tutun şi Arme de Foc (ATF) încerca să pună în aplicare un mandat de percheziţie la ferma sectei Branch Davidian de la Mount Carmel, lângă Waco, Texas. S-au tras focuri de armă şi patru agenţi au fost ucişi, precum şi şase susţinători ai lui David Koresh, liderul grupului davidian. Pe durata următoarelor 51 de zile, FBI a ţinut centrul sub asediu, tensiunea crescând periculos în 19 aprilie, când FBI a iniţiat un atac şi a izbucnit un incendiu care a distrus complexul, provocând moartea a 76 de oameni, inclusiv a lui David Koresh. Dar de ce a acţionat FBI-ul astfel? Versiunea oficială este că, spre sfârşitul asediului, agenţii erau îngrijoraţi că oamenii din interior ar putea pregăti o tentativă de sinucidere în masă, în pofida faptului că liderul sectei, Koresh, nu sugerase nimic de genul acesta în timpul negocierilor. Existau şi informaţii potrivit cărora înăuntrul complexului aveau loc abuzuri asupra copiilor, ceea ce a determinat FBI-ul să...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Zona 51

Imagine
TIMP DE MULŢI ANI S-AU FĂCUT SPECULAŢII asupra a ceea ce se întâmplă cu adevărat într-o regiune îndepărtată din deşertul Nevada, lângă Roswell, New Mexico, regiune care a ajuns să fie cunoscută drept Zona 51. Este un fost aerodrom care, în 1955, a fost transformat într-o bază ultrasecretă pentru producerea avioanelor de spionaj şi care a devenit faimos pentru caracterul său secret şi incidentele bizare.   Nici măcar numele aerodromului nu este recunoscut de către guvernul SUA, dar pare aproape sigur că acolo se întâmplă ceva despre care publicul nu trebuie să ştie.  Varianta oficială sugerează că zona este o bază militară de teste. Singura informaţie concretă disponibilă este localizarea geografică – ştim că se află la nord de Las Vegas. Dincolo de acest lucru, intrăm într-o adevărată reţea de conspiraţii şi perdele de fum.  Puţini sunt cei care ştiu ce se întâmplă cu adevărat acolo. Deoarece perimetrul este protejat de o zonă aeriană în care este interzis accesul oricăr...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Bărbaţii în negru

Imagine
  BĂRBAŢII ÎN NEGRU AU DEVENIT UN MIT . Ba chiar unul înspăimântător. Asociaţi, de obicei, cu OZN-uri, bărbaţii în negru par să îşi fi făcut un obicei să apară după orice fel de întâlnire cu extratereştri şi să-i terorizeze pe cei care au avut ghinionul de a fi fost obiectul unor astfel de întâlniri.  Ceea ce este specific în aspectul acestor personaje este costumul lor negru şi tendinţa de a se deplasa câte doi, în maşini negre, deşi se zvoneşte că folosesc şi abominabilele elicoptere negre drept mijloace de transport.  Martorii afirmă că au, adesea, înfăţişarea unor străini, sunt anormal de înalţi şi, uneori, nu au unghii. Vorbesc o engleză cu un vag accent străin şi par să comunice fără a fi nevoiţi să-şi mişte buzele. Jenny Randles descrie în cartea sa Men in Black: Investigating the Truth Behind the Phenomenon numeroase operaţiuni ale acestor bărbaţi. Cazul lui Shirley Greenfield, de exemplu, care a fost răpită de extratereştri, este descris din perspectiva vizitelor...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | 11 septembrie

Imagine
  SE SPUNE CĂ „RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA TERORII” a început pe 11 septembrie 2001. Dar este oare imposibil ca războiul să fi început înainte de această dată? Unii oameni susţin că guvernul SUA a fost complice la evenimentele din 11 septembrie, fie pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a le preveni, fie – mai grav – pentru că le- ar fi plănuit activ. Indiferent care ar fi adevărul, există numeroase ipoteze că evenimentele din acea zi nu se potrivesc cu versiunea populară, cunoscută de toţi. De fapt, există chiar şi o organizaţie dedicată investigării versiunii oficiale, Mişcarea pentru Adevărul asupra 9/11, care insistă chiar şi azi ca atacurile să fie investigate din nou. Ceea ce este incontestabil este faptul că susţinerea publica faţă de „războiul împotriva terorii” a fost considerabil mai puternică după aceste atacuri decât ar fi fost la 10 septembrie 2001. E posibil să fi fost permisă executarea atacurilor pentru a determina publicul să susţină un război care ar fi fost, altfe...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Atentatele asupra apartamentelor din Rusia

Imagine
ÎNTRE 4 ŞI 16 SEPTEMBRIE 1999 , cinci bombe au explodat în patru clădiri de apartamente din Moscova, Buinaksk şi Volgodonsk, provocând moartea a aproape 300 de oameni şi rănirea altor câteva sute. Seria de atacuri a semănat teamă în toată Rusia şi a fost subiect al controverselor de atunci încolo. Guvernul rus, condus de preşedintele Boris Elţân şi de primul ministru Vladimir Puţin, s-a grăbit să arunce vina pe umerii rebelilor ceceni, acuzaţi că organizaseră atacurile în replică la rezistenţa statului în faţa eforturilor lor de a-şi câştiga independenţa, dar alţii susţin că nici statul în sine nu a fost în afara suspiciunilor. Mulţi cred că atentatele au fost orchestrate de FSB, serviciul secret rus (succesor ai KGB) pentru a intensifica susţinerea publicului faţă de un al doilea război în Cecenia, care începuse în august, şi pentru a grăbi ascensiunea fostului lor şef, Vladimir Puţin, la fotoliul de preşedinte. Poreclită Operaţiunea Succesorul, această presupusă lovitură de stat şi-a...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Martin Bormann

Imagine
  MOARTEA LUI ADOLF HITLER a fost dintotdeauna enigmatică şi încă nu se ştie nimic despre soarta altor numeroşi lideri nazişti. Destinul secretarului personal al lui Hitler, Martin Bormann, este unul dintre misterele nerezolvate ale celui de-Al Doilea Război Mondial: corpul său nu a fost găsit niciodată.  În 1972 un tribunal din Germania a afirmat că găsise craniul lui Bormann, dar unii cercetători susţin că nu a fost decât un complot pentru a-i amăgi pe vânătorii de nazişti. Dacă a reuşit să scape şi să-şi trăiască restul vieţii în secret, se pare că nu s-a descurcat prea bine, pentru că a fost observat, se crede, peste tot, din Scandinavia până în Caraibe. Dovezile ofiţerilor serviciilor britanice de spionaj indicau posibilitatea ca Bormann să fi venit în Marea Britanie după război. Fiind autorizat să dispună de fondurile germane din băncile elveţiene, ar fi fost un instrument util pentru serviciile secrete britanice, despre care se crede că l-ar fi adăpostit într-un mic sa...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Atentatele de la Londra din 7 iulie

Imagine
  Terorismul a trecut pragul Marii Britanii pe 7 iulie 2005, când patru bombe au explodat în sistemul de transport public al Londrei, ucigând 56 de oameni şi rănind mulţi alţii. Atacurile au fost atribuite de îndată organizaţiei al-Qaeda, dar şi azi există dubii privind adevăratul autor al acestor atrocităţi. Trei bombe au fost detonate la interval de mai puţin de un minut între ele, în trei garnituri de metrou din Londra, la o oră de vârf a dimineţii, provocând un număr considerabil de morţi şi răniţi, iar o a patra bombă a explodat, aproape o oră mai târziu, într-un autobuz etajat din piaţa Tavistock. După atacuri, au circulat peste tot rapoarte conform cărora autori ar fi fost patru atentatori musulmani sinucigaşi, toţi cu descendenţă britanică, care urmăreau să îi pedepsească pe britanici pentru implicarea ţării în războiul din Irak. Opinia publică era consternată şi nu a durat mult până când presa a ajuns la concluzia că exista o legătură între atentate şi al-Qaeda. Cu toate ...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Campingurile pentru rulote

Imagine
  PE 29 OCTOMBRIE 1929, STATELE UNITE au suferit cea mai grava prăbuşire a bursei din istoria ţării. Brusc, ţara a fost aruncată dintr-o perioadă de creştere accelerată a puterii economice într-o criză profundă şi de durată, marcată de pierderi financiare şi de şomaj cronic. În 1932, Franklin D. Roosevelt l-a învins pe Herbert Hoover în cursa electorală pentru preşedinţie, şi a iniţiat ampla reformă socială prin care spera să refacă economia SUA şi să ridice moralul cetăţenilor. Programul său cuprindea măsuri variate, de la finanţarea serviciilor publice la instituirea unei forme de protecţie sociala. Situaţia disperată a ţării s-a îmbunătăţit treptat, iar Roosevelt a fost reales pentru alte trei mandate, în 1936, 1940, respectiv 1944. Dar a existat oare şi o latură mai întunecată a acestei ample reforme economice, care era ţinută departe de ochii publicului? Roosevelt ştia, probabil, că o parte a problemei cu care se confrunta ţara era, pur şi simplu, faptul că era suprapopulată....

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Aurul naziştilor

Imagine
CONGRESUL MONDIAL EVREIESC încearcă să ne convingă că tone de aur furate de către nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sunt păstrate, şi în prezent, în Banca Federală din New York şi în Bank of England din Londra. Mai mult, organizaţia pretinde că este posibil ca o parte din acest aur să fi fost obţinut prin topirea plombelor din dinţii victimelor Holocaustului. Acest lucru oribil este, de fapt, doar un aspect secundar al unei conspiraţii mult mai tulburătoare, care implică băncile din Elveţia, despre care se crede că au colaborat cu regimul nazist. Naziştii nu au invadat Elveţia, iar în schimb elveţienii au avut grijă de comoara lor furată şi pătată cu sânge. Congresul Mondial Evreiesc a luat această situaţie foarte în serios după ce a ieşit ia iveală că autorităţile din Zürich ascundeau relatări despre Holocaust scrise de victime evrei. Ulterior, s-a aflat că elveţienii nu doar au cooperat cu naziştii în timpul războiului, ci, după terminarea lui, nici nu au returnat ...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Apogeul petrolului

Imagine
  SINTAGMA „APOGEUL PETROLULUI” sau „vârful petrolului” se referă la momentul în care producţia mondială de petrol va atinge punctul său maxim, urmat, apoi, de un declin al ratei de extracţie, încheiat cu epuizarea resurselor. Acest concept a intrat în atenţia publicului după ce unii adepţi ai teoriilor conspiraţiei au afirmat că ideea este răspândită de un grup de elită alcătuit din politicieni, lideri şi personaje din industria petrolului, cu scopul de a crea un deficit artificial care să determine o creştere a preţurilor la mărfuri. Cei care adoptă această perspectivă vorbesc despre presupuse dovezi ştiinţifice care demonstrează că petrolul este, de fapt, o resursă inepuizabilă, precum şi de rapoarte confidenţiale ajunse cumva în domeniul public, redactate de companii din industria petrolieră şi de date neconcordante din puncte de producţie cheie, care susţin ipoteza unei conspiraţii. Ei cred că aceasta a fost concepută de un grup puternic pentru a-şi păstra controlul asupra un...

SERIA: TEORII ALE CONSPIRAȚIEI

Imagine
FORMA TIPICĂ A UNEI TEORII a CONSPIRAŢIEI sună cam în felul următor; există în mijlocul nostru o societate secretă cu puteri nebănuite… membrii ei sunt străini de toate lucrurile în care credem şi sunt pe punctul de a lua lumea în stăpânire… sunt depravaţi din punct de vedere sexual… sunt capabili de cele mai odioase crime cunoscute oamenilor. Credinţa în teoriile conspiraţiei presupune mai mult decât simpla credinţă într-un complot tainic. Este un sistem de teorii, conform cărora evenimentele din această lume sunt controlate în secret de un grup de manipulatori extrem de puternici din spatele scenei. Deşi nu prea se poate face nimic în privinţa acestei aparente corupţii, cel puţin putem avea satisfacţia de a fi desluşit ce se întâmplă. Desigur, se poate spune că obsesia teoriilor conspiraţioniste nu reuşeşte decât să ilustreze paranoia care sufocă societatea de azi. Vorbăria pe tema conspiraţiilor este considerată o formă de paranoia, şi, în mare măsură, chiar aşa şi este. Dar, în re...