TEORIA CONSPIRAȚIEI | Bărbaţii în negru

 

BĂRBAŢII ÎN NEGRU AU DEVENIT UN MIT. Ba chiar unul înspăimântător. Asociaţi, de obicei, cu OZN-uri, bărbaţii în negru par să îşi fi făcut un obicei să apară după orice fel de întâlnire cu extratereştri şi să-i terorizeze pe cei care au avut ghinionul de a fi fost obiectul unor astfel de întâlniri. 

Ceea ce este specific în aspectul acestor personaje este costumul lor negru şi tendinţa de a se deplasa câte doi, în maşini negre, deşi se zvoneşte că folosesc şi abominabilele elicoptere negre drept mijloace de transport. 

Martorii afirmă că au, adesea, înfăţişarea unor străini, sunt anormal de înalţi şi, uneori, nu au unghii. Vorbesc o engleză cu un vag accent străin şi par să comunice fără a fi nevoiţi să-şi mişte buzele.

Jenny Randles descrie în cartea sa Men in Black: Investigating the Truth Behind the Phenomenon numeroase operaţiuni ale acestor bărbaţi. Cazul lui Shirley Greenfield, de exemplu, care a fost răpită de extratereştri, este descris din perspectiva vizitelor bărbaţilor în negru, care au avut loc la scurt timp după. Conform lui Randles, la nouă zile după răpire, la locuinţa familiei Greenfield şi-au făcut apariţia doi bărbaţi care au cerut să vorbească cu Shirley şi au ameninţat că se vor întoarce mai târziu, dacă li se refuza accesul. 

S-ar părea că cei doi aveau o putere ciudată asupra familiei Greenfield şi manifestau un comportament vizibil excentric. Nu îşi spuneau pe nume, folosind doar apelativul „comandante” şi au refuzat să spună de unde veneau, mulţumindu-se să nege presupunerea domnului Greenfield că ar fi jurnalişti. 

În timp ce vorbeau, păreau să înregistreze conversaţia folosind o cutie pătrată, dar una care era complet opacă, fără niciun microfon, şi pentru care nu a fost nevoie să schimbe caseta pe tot parcursul întâlnirii. Randles continuă, descriind felul în care au interogat-o cu agresivitate pe Shirley în legătură cu răpirea ei, avertizând-o apoi cu stricteţe, la sfârşitul conversaţiei, să nu relateze acele fapte nimănui. După ce storseseră de la ea toate informaţiile despre ceea ce i se întâmplase, singurul lucru despre care Shirley ezita să le vorbească erau semnele fizice pe care răpirea le lăsase pe braţele sale. 

Cu toate acestea, în săptămâna care a urmat, Shirley a fost hărţuită cu telefoane din partea „comandantului”, care o întreba mereu dacă avea dovezi fizice a ceea ce se întâmplase. Când Shirley a mărturisit în sfârşit că, da, avea semne fizice cu care putea dovedi ce se întâmplase, anchetatorul a părut uşurat iar telefoanele au încetat.

Întrebarea cea mai importantă în privinţa bărbaţilor în negru este cine sunt ei? Fac oare parte dintr-o conspiraţie a guvernului de a reduce la tăcere victimele activităţilor extraterestre? Există o altă dimensiune pe care astfel de activităţi au dat-o la iveală, dar pe care guvernul ţine neapărat să o păstreze secretă? Să fie acest lucru o manifestare a conspiraţiei dintre guvern şi o rasă extraterestră, conspiraţie care presupune răpirea oamenilor pentru experimente medicale în schimbul unor experienţe şi expertize tehnologice? Sau este misterul bărbaţilor în negru şi mai înspăimântător şi este posibil ca ei să reprezinte o putere sau forţa despre a cărei existenţă nu ştim nimic? 

Un lucru pare sigur: sunt dispuşi să meargă oricât de departe pentru a-şi păstra identitatea secretă. Ne-am putea întreba care sunt motivele lor pentru a face acest lucru, dar suntem convinşi că, dacă ar exista o explicaţie logică şi raţională, ea ar fi făcută publică.

---------------------------------------------------------------------------------

OZENE