Postări

Se afișează postări cu eticheta nazisti

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Martin Bormann

Imagine
  MOARTEA LUI ADOLF HITLER a fost dintotdeauna enigmatică şi încă nu se ştie nimic despre soarta altor numeroşi lideri nazişti. Destinul secretarului personal al lui Hitler, Martin Bormann, este unul dintre misterele nerezolvate ale celui de-Al Doilea Război Mondial: corpul său nu a fost găsit niciodată.  În 1972 un tribunal din Germania a afirmat că găsise craniul lui Bormann, dar unii cercetători susţin că nu a fost decât un complot pentru a-i amăgi pe vânătorii de nazişti. Dacă a reuşit să scape şi să-şi trăiască restul vieţii în secret, se pare că nu s-a descurcat prea bine, pentru că a fost observat, se crede, peste tot, din Scandinavia până în Caraibe. Dovezile ofiţerilor serviciilor britanice de spionaj indicau posibilitatea ca Bormann să fi venit în Marea Britanie după război. Fiind autorizat să dispună de fondurile germane din băncile elveţiene, ar fi fost un instrument util pentru serviciile secrete britanice, despre care se crede că l-ar fi adăpostit într-un mic sa...

TEORIA CONSPIRAȚIEI | Aurul naziştilor

Imagine
CONGRESUL MONDIAL EVREIESC încearcă să ne convingă că tone de aur furate de către nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sunt păstrate, şi în prezent, în Banca Federală din New York şi în Bank of England din Londra. Mai mult, organizaţia pretinde că este posibil ca o parte din acest aur să fi fost obţinut prin topirea plombelor din dinţii victimelor Holocaustului. Acest lucru oribil este, de fapt, doar un aspect secundar al unei conspiraţii mult mai tulburătoare, care implică băncile din Elveţia, despre care se crede că au colaborat cu regimul nazist. Naziştii nu au invadat Elveţia, iar în schimb elveţienii au avut grijă de comoara lor furată şi pătată cu sânge. Congresul Mondial Evreiesc a luat această situaţie foarte în serios după ce a ieşit ia iveală că autorităţile din Zürich ascundeau relatări despre Holocaust scrise de victime evrei. Ulterior, s-a aflat că elveţienii nu doar au cooperat cu naziştii în timpul războiului, ci, după terminarea lui, nici nu au returnat ...