TEORIA CONSPIRAȚIEI | Gara Vâlsan - Locul despre care CFR nu vrea să știi

Pe ruta București-Brașov există o gară despre care CFR-ul refuză oficial să vorbească. Nu apare pe niciun orar, nu este marcată pe hărți, nu există documente oficiale despre ea. Dar mecanicii de locomotivă care fac cursa de noapte o știu cu toții. Și toți se roagă să nu fie nevoiți să oprească acolo.

Se numește Gara Vâlsan, deși nu există niciun sat cu acest nume în zonă. Este undeva între Câmpina și Sinaia, într-o porțiune de cale ferată care traversează o pădure deasă de molizi, pe un sector ascuns în întuneric chiar și în zilele cu soare. Dacă treci cu trenul prin acea zonă după ora 23:00, și te uiți pe geam în momentul potrivit, o poți vedea.

Un peron de beton crăpat, o clădire joasă cu ferestre sparte, un felinar singuratic care licărește cu o lumină gălbuie, deși nu există curent electric pe kilometri întregi în jur. Și uneori, dacă ești foarte "norocos", vei vedea oameni așteptând pe peron.

Prima dată când cineva a vorbit public despre asta a fost în 2003, când un mecanic pe nume Vasile Dumitrescu a dat un interviu pentru un ziar local. Povestea lui părea delirul unui om obosit, dar a fost confirmată independent de alți șase mecanici în anii următori.

Dumitrescu spunea că într-o noapte de noiembrie, în jurul orei 23:45, trenul accelerat București-Brașov a avut o defecțiune mecanică exact în dreptul acelui sector. Trenul s-a oprit brusc, chiar în fața unui peron pe care el nu-l văzuse niciodată în cei douăzeci de ani de când făcea ruta aceea.

Pe peron stăteau aproximativ cincisprezece persoane. Bărbați, femei, copii - toți îmbrăcați ciudat. Unii în haine din anii '50, alții în costume de început de secol XX, câțiva chiar în straie țărănești vechi. Dar cel mai tulburător era că toți purtau valize. Nu genți moderne, ci cufere de lemn și piele, legate cu curele, așa cum se călătorea cu un secol în urmă.

Când trenul s-a oprit, oamenii de pe peron au început să se apropie de vagoane. Dumitrescu a văzut cum câțiva au pus mâna pe mânerele ușilor, încercând să deschidă. Unul dintre călători, o doamnă în vârstă din vagonul doi, a deschis geamul și a strigat: "E undeva loc liber? Unde mergem?"

Răspunsul pe care l-a primit a înghețat-o. Un bărbat de pe peron, îmbrăcat într-un costum elegant din anii '40, s-a apropiat de geam și a spus calm, cu o voce fără inflexiuni: "Spre Brașov. Întotdeauna spre Brașov. Dar niciodată nu ajungem."

În acel moment, locomotiva a pornit brusc înainte, fără ca Dumitrescu să fi apăsat ceva. Trenul a accelerat rapid, părăsind gara. Când Dumitrescu s-a uitat în urmă, peronul era gol. Felinarul se stingea încet, ca o lumânare sufocată.

A raportat incidentul. A fost trimis la evaluare psihologică. Diagnosticat cu "epuizare profesională" și suspendat timp de o lună. Dar problema era că nu fusese singurul. Șase călători din trenul acela au depus plângeri la CFR, cerând explicații despre "gara neautorizată" și "vagabonzii" care încercaseră să urce în tren în mijlocul pădurii.

CFR a răspuns standardizat: 

"NU există nicio gară în acel sector. Călătorii au confundat întunericul pădurii cu o structură."

Dar arhivele spun altceva. În 1946, într-adevăr exista o gară mică numită "Halta Vâlsan" pe acel sector. Era un punct de oprire pentru muncitorii forestieri și pentru câteva cătune izolate. 

În noaptea de 12 noiembrie 1946, trenul accelerat București-Brașov, supraaglomerat cu refugiați care fugeau din zona sovietizată a Moldovei, a deraiat exact în dreptul haltei. Cauza oficială: șine sabotate de "elemente reacționare."

Optzeci și trei de oameni au murit. Mulți dintre ei au rămas prinși în vagoane, incapabili să iasă, în timp ce structurile metalice s-au transformat în capcane mortale. Recuperarea trupurilor a durat trei zile. Gara a fost închisă imediat după, considerată "blestemată" de localnici, și a fost ștearsă din toate documentele oficiale în perioada comunistă.

Dar povestea nu se termină aici. În anii '70, un grup de studenți la geologie de la Universitatea București au plecat într-o expediție în acea zonă, căutând exact locul fostei gări. Au găsit ruinele: fundații de beton, resturi de șine ruginite, bucăți din fosta clădire. Au făcut fotografii, au cartografiat locul.

Când s-au întors la București și au developat filmele, au avut un șoc. Pe una dintre poze, în fundal, se vedea clar clădirea gării intactă, cu ferestre întregi, cu felinarul aprins. Dar când au fost acolo, au văzut doar ruine. Fotografia arăta altceva: gara așa cum a fost în 1946, înainte de tragedie.

Mai tulburător, în prim-plan, lângă studenții care pozau zâmbind, se vedea vag silueta unui bărbat în costum vechi, care nu făcuse parte din grup. Nimeni nu-l observase când făceau poza.

Fotografia a fost confiscată de Securitate când au încercat s-o publice într-o revistă științifică studențească. 

Explicația oficială: "Material care promovează superstiții retrograde și subminează încrederea în transportul feroviar socialist."

În 2019, un YouTuber de urbex, Andrei Georgescu, a decis să filmeze acea zonă noaptea, voind să demonteze "mitul" gării fantomă. A mers cu o cameră profesională și echipament de iluminat. A filmat ore întregi, metodic, fiecare metru de cale ferată din acel sector.

Când a revăzut înregistrările acasă, a găsit ceva pe care nu-l văzuse în timp real. La ora 23:47, pentru exact doisprezece secunde, pe fundal, în spatele cadrului principal, se vede clar: peronul, clădirea, felinarul aprins. Și doi oameni stând nemișcați, privind direct spre cameră.

De ce se tem mecanicii de locomotivă

Mecanicii care fac cursa de noapte au o înțelegere tacită. Dacă locomotiva începe să încetinească fără motiv în acel sector, dacă sistemul electric clipește fără explicație, dacă pe șine apare o rezistență inexplicabilă - forțează accelerarea. Nu te uiți pe geam. Nu oprești. Niciodată. Pentru că există povești despre un mecanic care a oprit din curiozitate în 1987 și a coborât să verifice șinele.

Nu s-a mai întors. Locomotiva a fost găsită a doua zi dimineață, în mers, fără nimeni la bord, deplasându-se încet pe șine. 

În cabina mecanicului, pe tabloul de comandă, cineva scrisese cu degetul pe praf: "Au nevoie de un mecanic aici. Trenul trebuie să plece."

--------------------------------------------------------------------------

ABEL